Ce sunt deseurile menajere periculoase si cum le putem gestiona?

 

Daca intr-un articol precedent am vorbit despre managementul deseurilor, acum vom vedea in ce conditii deseurile devin periculoase si cum ar trebui ele gestionate pentru a respecta atat mediul inconjurator dar si legislatia de mediu aferenta.

De la inceput trebuie sa stim ca deseurile sunt periculoase prin natura lor si, dupa efectele pe care le pot genera, acestea pot fi inflamabile, toxice, iritante sau chiar cancerigene. Ele devin astfel periculoase pentru vegetatie, fauna sau chiar oameni dupa ce sunt abandonate pe strazi, in locuri publice, in natura sau nu sunt gestionate conform prevederilor legale.  

Cand devin deseurile menajere periculoase?

Deseurile menajere devin periculoase atunci cand au un efect negativ asupra mediului (ex. poluarea aerului, apelor), asupra sanatatii populatiei umane, asupra animalelor si asupra plantelor.

Cand se ajunge aici? Simplu – atunci cand cei care genereaza sau transporta ori depoziteaza deseuri periculoase nu tin cont de legislatia de mediu in vigoare.

Care este legea care se aplica deseurilor menajere periculoase?

In Romania legea care reglementeaza regimul deseurilor este legea nr. 211/2011, republicata in 2014, cea care asigura prevenirea, pregatirea pentru reutilizare, reciclarea, valorificarea si eliminarea deseurilor menajere periculoase.

Conform legii 211/2011, privind regimul deseurilor, producatorii, persoane fizice autorizate sau juridice, trebuie sa aiba in vedere:

  • proiectarea de produse durabile din punct de vedere tehnic, care sa reduca impactul asupra mediului – un produs durabil, fiabil si rezistent in timp va avea mai putine sanse sa se defecteze si sa ajunga deseu; cu cat durata de viata a produsului este mai mare, cu atat cantitatea de deseuri generate va fi mai redusa.
  • managementul deseurilor periculoase in procesul de fabricatie si pe perioada de utilizare a produselor care trebuie sa fie eliminate fara a avea un impact negativ asupra mediului
  • informarea publicului cu privire la reutilizarea produselor, perioada de valabilitate si termenele de garantie a produselor alimentare.  

Deseurile menajere periculoase reprezinta o amenintare reala ?

     Dupa deseurile industriale, deseurile menajere reprezinta al doilea risc de poluare pentru mediu si de imbolnavire pentru oameni si animale, mai mult sau mai putin, in functie de origine, dimensiune, proprietati fizico-chimice si starea de agregare.

De unde provin deseurile menajere periculoase?

 

Deseurile menajere periculoase provin din diferite activitati, asa cum sunt:

  • activitatea casnica
  • activitatea comerciantilor (magazine, mall-uri, etc)
  • hoteluri
  • unitati de alimentatie publica                                                                                       
  • unitati medicale                                         

Green Enviro Solutions 

Experti in consultanta de mediu

Green Enviro Solutions - Call to action

  • institutii publice
  • ateliere
  • societati comerciale
  • intreprinderi industriale.

Care sunt tipurile de deseuri periculoase?

In functie de provenienta, deseurile periculoase pot fi:

1. deseuri menajere periculoase provenite din activitatea casnica, exemple:

  • echipamente electrice şi electronice scoase din functiune;
  • detergenti care contin substante periculoase;
  • deseuri care contin mercur;
  • insecticide;
  • vopseluri, cerneluri, adezivi care contin substante periculoase;
  • alimente expirate;
  • alimente de origine animala intrate in stare de putrefactie;
  • resturi de tigari consumate.

2. deseuri periculoase provenite unitati de alimentatie publica, exemple:

  • deseuri alimentare
  • ambalaje

3. deseuri periculoase provenite din ateliere, exemple:

  • uleiuri uzate;
  • vopsele;
  • deseuri metalice;
  • combustibil;
  • ace de la masini de cusut;
  • sticla.

  4. deseuri periculoase provenite din institutiile de sanatate:

  • ace;
  • branule;
  • lame de bisturiu;
  • pipete;
  • sticlarie de laborator;
  • deseuri chimice care contin substante periculoase.

 

Managementul si eliminarea deseurilor menajere periculoase

 

Pentru a nu deveni periculoase, deseurile menajere necesita un management al deseurilor adecvat ce presupune ambalare, colectare, transport si eliminare corecte.  

O solutie viabila pentru ca deseurile menajere sa nu devina periculoase este valorificarea acestora prin reciclare, in special a deseurilor de ambalaje (hartie, carton, sticla, metale, materiale plastice). In plus in ceea ce priveste legislatia de mediu din Romania referitoare la agentii economici ce aduc pe piata nationala deseuri sunt obligati conform legii nr. 211/2011, privind regimul deseurilor, sa desfasoare activitati de colectare, transport, stocare, tratare sau valorificare a deseurilor periculoase, mai exact 60 % din cantitatea de ambalaje puse pe piata trebuie valorificata, in caz contrar, acestia sunt nevoiti sa plateasca 2 lei/kg de deseu sub forma de contributie catre Agentia Fondului de Mediu.

Ai nevoie de un responsabil de mediu care sa preia managementul deseurilor pentru compania ta? Indiferent de specificul activitatii sau marimea firmei pe care o reprezinti, GREEN ENVIRO SOLUTIONS iti pune la dispozitie o persoana dedicata si cu experienta in domeniu!

Green Enviro Solutions - Call to action

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *